Descriere si istoric

Terapia Scurta Strategica este o abordare originala in ceea ce priveste formarea si solutionarea problemelor umane prezentand fundamente teoretice si modele aplicative in constanta evolutie pe baza cercetarilor empirice. Este vorba de o interventie terapeutica scurta (intelegand prin “scurta” sub un nr de 20 de sedinte) care se ocupa pe de-o parte de eliminarea simptomelor sau comportamentelor disfunctonale pentru care persoana a venit in terapie, iar, pe de alta parte, de producerea schimbariii modalitatilor cu ajutorul carora se construieste propria realitate personala si interpersonala.
In consecinta, Terapia Scurta Strategica reprezinta o interventie radicala si de “durata” si nu doar o terapie superficiala si strict simptomatica. Spre deosebire de traditionalele abordari psihologice si psihiatrice, in terapia strategica, nu se utilizeaza nici o teorie despre “natura umana”, si, in consecinta nicio definitie care sa vizeze “normalitatea” sau “patologia” psihica.
Din aceasta perspectiva, terapeutul strategic este interesat de “functionalitatea” sau “disfunctionalitatea” comportamentului persoanelor si a modului lor de raportare la propria realitate.
Cand te gasesti in fata unei dificultati -personala, relationala sau profesionala- primul lucru pe care iti vine sa-l faci pentru a o rezolva, este sa utilizezi o strategie care pare productiva, macar pentru ca a functionat in trecut in cazul unei dificultati asemanatoare. Daca strategia aleasa functioneaza, dificultatea se rezolva in scurt timp.
Dar se poate intampla cateodata, ca, strategia noastra sa nu mai functioneze cum ne-am asteptat, determinand astfel intensificarea eforturilor noastre in acea directie, din moment ce solutia gandita ne apare ca fiind cea mai logica, clara, si unica posibila. Dar cu cat aplicam aceasta strategie, cu atat dificultatea initiala pare a nu se rezolva, ci chiar mai mult, pare ca se complica, transformandu-se intr-o adevarata problema structurata.
In aceste cazuri, chiar eforturile pe care persoana le depune in directia schimbarii pentru ajung sa mentinea situatia neschimbata, sau:”solutiile incercate”puse in act de catre subiect sau de persoanele apropiate lui pentru a incerca sa rezolve problema, ajung de fapt sa o alimenteze si sa determine astfel persistenta ei. Aceste tentative de solutionare sunt destul de des recunoscute de catre persoana insasi ca fiind nefunctionale, dar in ciuda acestui fapt,ea nu reuseste sa procedeze in alt mod, dezvoltand astfel o puternica neincredere in posibilitatea schimbarii propriei situatii problematice.
Dintr-un punct de vedere strategic, pentru a schimba o situatie problematica, nu e necesar sa se evidentieze/descopere cauzele originare(aspect, asupra caruia, nu ar fi nici o posibilitate de interventie), ci sa se lucreze asupra modului in care aceasta se mentine in prezent, datorita repetitiei redundante a “solutiilor incercate” adoptate. Din acest motiv, terapeutul strategic se focalizeaza in terapia sa pe ruperea acestui cerc vicios care s-a format intre solutiile incercate si persistenta problemei, intevenind preferabil asupra prezentului decat asupra trecutului, asupra “modului in care functioneaza” problema, mai mult decat asupra cauzei (“de ce exista”), asupra cercetarii “solutiilor” preferabil decat asupra “cauzelor”.
Ultimul scop al interventiei terapeutice devine astfel schimbarea perspectivei subiectului din pozitia sa originara rigida si disfunctionala (care se exprima prin “solutiile incercate”) intr-o perspectiva mai elastica si functionala, cu posibilitati majore de alegere. In acest fel, persoana achizitioneaza capacitatea de a infrunta problemele fara rigiditate si stereotipie, dezvoltand un evantai de diverse posibile strategii rezolutive.
Pentru a atinge acest obiectiv intr-o maniera eficienta si rapida, interventia strategica este de tip activ si prescriptiv si trebuie sa produca rezultate incepand chiar de la primele sedinte. Daca acest lucru nu se intampla, terapeutul este oricum in masura sa modifice propria strategie pe baza raspunsurilor oferite de pacient, pana cand gaseste modul in care sa conduca persoana la schimbarea definitiva a propriei situatii problematice.