Modul nostru de a construi realitati terapeutice

“Realitatea nu este ceea ce ni se intampla, ci este ceea ce facem cu ceea ce ni se intampla” (A.Huxley)

Una dintre convingerile cu efectele cele mai nefaste din ultimii o suta de ani este aceea ca, daca o persoana sufera de mai multi ani de o tulburare psihologica severa si persistenta, terapia va trebui sa fie si ea la fel de dureroasa si indelungata. Aceasta credinta pseudo-stiintifica a rezistat decenii la rand, atat impotriva evidentei faptelor cat si a evidentei evolutiei stiintei. Chiar si in ziua de azi aceasta convingere rigida persista in anumite medii in care, poate, este mai important sa aperi ortodoxia propriilor teorii decat sa reusesti sa tratezi efectiv suferintele umane. Pentru aceste medii ar fi valabil ceea ce afirma Hegel, “Daca faptele nu concorda cu teoria, atunci cu atat mai rau pentru fapte”.

Din fericire, de-a lungul ultimilor 30 de ani, multi cercetători si autori au demonstrat si facut cunoscuta posibilitatea de a rezolva in mod eficient si intr-un timp scurt, majoritatea patologiilor psihice si comportamentale. Intr-adevar, ceea ce este important de luat in considerare pentru a produce schimbarile dorite, nu este cum anume o problema s-a format in timp, ci cum aceasta se mentine in prezent. Ceea ce noi trebuie sa intrerupem cand dorim sa schimbam o realitate, este persistenta sa. In privinta formarii sale, cu originea in trecut, nu avem nicio putere de interventie: trecutul, tocmai pentru ca a trecut, nu mai este modificabil.

Aceasta consideratie aparent evidenta scoate din discutie marea majoritate a modelelor psihologice si psihiatrice de terapie, care, in baza unei epistemologii deterministe sau reductioniste, incearca sa reconstruiasca cauzele trecute ale unei probleme prezente, cu convingerea ca o data descoperite si constientizate, problema va disparea. Lucrurile insa, nu stau asa. In realitate nu exista vreo conexiune “cauzal-lineara” intre cum o problema s-a format si cum aceasta persista; mai mult decat atat, nu exista nicio legatura logica intre cum s-a format problema si cum problema poate fi schimbata sau rezolvata.

Exista insa o “cauzalitatea circulara” intre cum o problema persista si ceea ce persoanele fac, adesea fara success, pentru a o rezolva. Deci, pentru a produce schimbari, concentrarea pe Solutiile Incercate Disfunctionale aflate in curs de desfasurare este determinanta! Schimbandu-le sau blocandu-le pe acestea se intrerupe cercul vicios care alimenteaza problema in sine.

Noi credem ca adevarata etica a terapeutului consta in asumarea responsabilitatii pentru schimbare a persoanelor care solicita ajutorul nostru, in modul cel mai eficace si eficient cu putinta, adica rapid si persistent. Ruptura echilibrului (disfunctional) precedent va conduce, prin intermediul unor experiente concrete si a unor invatari repetate, la stabilirea unui echilibru mai functional, bazat pe noile perceptii ale realitatii.

Pentru a face mai clar un proces de schimbare de acest gen este util sa apelam la un exemplu ce vine din psihologia experimentala (Orstein, 1987), sau, mai bine spus, la o experienta pe care o puteti incerca in mod direct “pe propria piele”.

Experimentul este acesta: Asezati-va in fata trei vase: unul cu apa fierbinte (suportabila pentru piele), altul cu apa foarte rece si un al treilea vas cu apa calduta. Acum introduceti mana dreapta in apa fierbinte si mana stanga in cea rece. Dupa cateva minute, introduceti ambele maini, in acelasi timp, in apa calduta. Veti trai o senzatie coplesitoare. Pentru mana dreapta apa va fi foarte rece iar pentru mana stanga va fi foarte calda! Cu toate acestea, creierul care produce senzatia este acelasi de dinainte de experiment?

Ceea ce este cu adevarat interesant de observant este ca, in baza perceptiei mainii stangi ati adauga apa calda iar in baza perceptiei mainii drepte ati adauga apa rece. Asadar, este clar cum perceptia noastra asupra lucrurilor este cea care construieste, literalmente, realitatea comportamentelor noastre si cum perceptia noastra este construita in baza a ceea ce am experimentat si crezut anterior. Pornind de la exemplul experimentului mentionat, interventia care determina schimbarea consta in provocarea unor experiente perceptive concrete care sa puna persoana in situatia de a incerca ceva diferit fata de realitatea de schimbat, astfel incat sa deschida calea catre noi reactii emotionale si comportamentale.

Este vorba deci despre adevarate experiente proprii care:

- sunt traite chiar de catre pacient

- sunt ghidate in mod intelept de catre terapeutul strategic

- modifica realitatea din cauza careia persoana sufera

Asadar, este o schimbare care intervine la nivelul perceptiilor, emotiilor si apoi asupra cognitiilor si a comportamentelor, ca urmare a trairii unei experiente concrete, capabila sa modifice insusi modul in care realitatea este perceputa.

Transpunand ceea ce am expus pana aici in domeniul clinic, rezulta o formulare a terapiei cu totul diferita de cele traditionale, atat dintr-un punct de vedere teoretic, cat si logic si aplicativ.

Vazute din aceasta perspectiva, tulburarile mentale sunt intelese ca produsul unei modalitati disfunctionale de perceptie si reactie la realitate, realitate care este literalmente construita de catre persoana, prin intermediul actiunilor sale repetate in timp.

Terapia va fi, de fapt, un proces “de constructie” in interiorul caruia, asa cum am demonstrat deja, daca se schimba modalitatile perceptive ale persoanei se vor schimba si reactiile sale.

Conceptia Rezolvarii de Probleme Strategice®, care sta la baza Terapiei Scurte Strategice®, este ghidata de aceasta logica aparent simplista, care in practica clinica se exprima prin ghidarea pacientului, adesea prin intermediul unor stratageme, “capcane comportamentale”, “trucuri” terapeutice benefice si sugestii rafinate, spre confruntarea si deci trairea propriei realitati intr-un mod nou si mai functional. Aceste experiente perceptive corective noi, asa cum a fost expus inainte, vor determina schimbarea precedentelor sale predispozitii perceptiv-emotionale, cognitive si comportamentale disfunctionale.

Terapia scurta strategica este o interventie terapeutica rapida si focalizata, orientata catre eliminarea tulburarilor prezentate de catre pacient.

Aceasta abordare nu este superficiala si simptomatica, ci o interventie radicala, deoarece urmareste restructurarea modurilor prin intermediul carora fiecare isi construieste realitatea pe care o traieste suferind.

Conceptia clinica de baza este aceea ca rezolvarea tulburarii solicita ruperea sistemului circular de feedback dintre subiect și realitate, care mentine situatia problematica. Aceasta prima faza va fi urmata de redefinirea si, in consecinta, modificarea reprezentarilor lumii care constrang persoana la raspunsuri disfunctionale.

Din aceasta perspectiva, modalitatea de realizare a terapiei este semnificativ diferita de cea traditionala a psihoterapiei de lunga durata. De exemplu, terapeutul, in loc sa indoctrineze pacientul cu teoria sa si limbajul sau, incearca sa intre in logica acestuia si sa utilizeze limbajul si modalitatile de reprezentare ce ii sunt proprii: aceasta cu scopul de a diminua rezistentele la schimbare.

Recursul la stiri sau informatii despre trecut sau asa-numita “istorie clinica” a subiectului reprezinta doar un mijloc pentru a putea pune la punct cele mai bune strategii de solutionare a celor prezente, si nu o procedura terapeutica, asa cum se intampla in formele clasice ale terapiei.

Atentia terapeutului este focalizata pe:

A) – modul in care persoanele care prezinta problema si celelalte persoane din jurul acestora care au incercat si incearca, fara succes, sa rezolve problema (solutiile incercate care alimenteaza problema) -deci o abordare individuala dar si sistemica;

B) – modul in care se poate schimba respectiva situatie problematica in maniera cea mai rapida si eficienta (strategiile sau stratagemele care pot sa produca experiente perceptive alternative de tip corectiv).

Dupa ce s-au stabilit impreuna cu pacientul obiectivele terapiei, pe baza acestora se construiesc strategiile terapeutice de rupere a modalitatilor ce fac ca problema sa persiste.

Prima faza de tratament are un rol extrem de important, si anume acela de a deschide noi perspective pacientului. Acestea, intr-un interval scurt de timp, vor fi consolidate prin intermediul unor indicatii concrete. In acest scop se recurge la utilizarea unor forme rafinate de comunicare sugestiva care permit eludarea rezistentelor la schimbare si impunerea prescriptiilor ce vor conduce persoana catre experiente concrete de schimbare.

In acest fel, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, patologia se deblocheaza in primele 4 sau 5 sedinte. Aceasta schimbare rapida duce la o modificare progresiva a modalitatilor in care persoanele se percep pe ele insele, le percep pe altele si lumea inconjuratoare. Acest lucru inseamna ca perspectiva de perceptie a realitatii a pacientului se muta de la precedenta rigiditate patogena catre o elesticitate perceptiv-reactiva. La aceasta schimbare corespunde o crestere progresiva a autonomiei personale si autostimei, datorita recuperarii increderii in propriile resurse si capacitati personale.

In multe cazuri, prin intermediul unui plan strategic bine gandit si bine aplicat, se pot debloca, intr-un timp rapid (cateodata dupa o singura intalnire), probleme si tulburari inradacinate de ani.

In mod evident, exista cazuri care necesita o terapie mai lunga si altele care au nevoie de o terapie mai scurta. Cu toate acestea, ramanem convinsi de faptul ca daca o terapie functioneaza, atunci trebuie sa produca schimbari semnificative foarte rapid. Daca acest lucru nu se intampla, foarte probabil strategia terapeutica utilizata nu functioneaza si este necesara schimbarea ei cu una mai functionala.

In orice caz, terapeutului i se solicita o mare elasticitate mentala, alaturi de un repertoriu amplu de tehnici de interventie care sa-i permita sa schimbe cursul terapiei cand datele demonstreaza ca nu se incadreaza pe directia dorita si sa studieze strategii “ad-hoc” pentru fiecare caz specific.